Quantcast
Channel: Cristi F. Stefan » Sanatate
Viewing all articles
Browse latest Browse all 13

18 Exercitii Fizice Pentru Oameni Ocupati

$
0
0

1 (2)

Mă trezesc dimineața devreme, îmi prepar o cafea sau un smoothie și deschid calculatorul.  Din când în când mă ridic de pe scaun pentru că mi se face foame sau sete, apoi mă așez la loc. Cu ochii ațintiți în lumina unui ecran, în timp ce degetele mele ating tastele ce scot un sunet ce a devenit melodie de fundal pentru fiecare minut pe care-l petrec în fața calculatorului. La un moment dat mă simt foarte obosit și ridic ochii din ecran, privesc spre fereastră și văd că s-a făcut noapte. Mă uit la ceas și îmi arată a fi ora 23:50. A mai trecut o zi în care am uitat să fac sport, în care abia m-am ridicat de pe scaun, în care nu am ieșit din casă. Orele trec cu o viteză uriașă atunci când faci ceea ce iubești.

Cam asta se întâmplă când ești un om ocupat. Uiți de tine și te dedici muncii tale. Îi pui pe cititori pe primul loc, îl pui pe șef pe primul loc, îți pui familia pe primul loc și tu rămâi tot timpul pe locul doi.


Consider însă că ai nevoie să fii puțin egoist în acest caz, acel egoism benefic căruia tocmai i-am dedicat un subcapitol  în noul curs la care lucrez de ceva luni.

Însă ar fi bine să te întrebi.

  • Oare chiar este nevoie să-mi distrug sănătatea pentru o mărire de salariu?
  • Oare chiar este necesar să trăiesc viața la o extremă, muncind atât de mult încât să uit de mine, de părinți, de familie și de persoana dragă care îmi este alături și care mă așteaptă acasă sperând că de data aceasta o să observ cât de frumoasă este?
  • Oare când o să am curajul să mă pun pe primul loc și să-mi prețuiesc sănătatea mult mai mult?

Acum este acel moment, iar în rândurile ce urmează o să-ți prezint o serie de exerciții pentru un om așa ocupat ca tine. Pentru că nu îți dorești să ajungi să te lovești de o tragedie pentru a realiza că ar fi indicat să te pui pe primul loc și să-ți iei sănătatea în serios, pentru a putea ca mai apoi să fii de folos celor din jurul tău.

Exerciții, de casă

De preferat o dată la cel mult o oră este indicat să te ridici de pe scaun și să te miști puțin, iată câteva idei.
1. Genuflexiuni. Îți aduci aminte genuflexiunile din liceu? Exact, încă le mai poți face. Stai cu spatele drept, apoi apleacă-te din genunchi, având grijă să nu ridici talpa de pe sol. Fă 10, apoi odihnește-te. După 3 serii o să fii revigorat.

2. Jumping jacks. Începe cu picioarele apropiate și depărtează-le în stânga și dreapta printr-o săritură, în același timp ridicând mâinile deasupra capului. Fă în jur de 30 apoi odihnește-te. Dacă n-ai înțeles nimic din ce am scris apasă aici și vezi un video.

3. Flotări. Vezi cât de multe flotări poți face în 30 de secunde. Fă din asta un joc și încearcă tot timpul să fii mai bun decât ai fost ieri. Dacă ești într-o formă foarte bună vezi în cât timp poți face 100.

4. Abdomene. Există diverse moduri în care poți face abdomene, alege să faci cât mai multe în 30 de secunde, ținând cont de corectitudinea cu care le faci.

5. Scări. Chiar dacă nu ai scări în casă, te poți urca pe un scaun cu un picior, apoi să cobori. Fă asta de 20 de ori.

6. Un alt exercițiu pentru abdomene este să te așezi în poziție de flotare, apoi să te așezi pe coate și cu spatele întins. Vezi câte secunde poți ține poziția respectivă. La început pun pariu că nu o să treci de 60 de secunde dacă nu ești într-o formă bună.

7. Standing desk. După cum vezi în poza de mai jos mi-am făcut un birou la care scriu din picioare. Hemingway făcea asta. O să te facă mai concentrat și o să consumi mai multe calorii. Încearcă!

8. Setează-ți o alarmă sau folosește tehnica pomodoro și odată la 30 de minute ridică-te de pe scaun și plimbă-te prin casă. De preferat nu până la frigider. Chiar dacă nu ai casa mare într-o zi, dacă te tot plimbi prin camere o să faci în jur de 2000 de pași.

9. Cumpără-ți un pedometru. Există milioane de soluții, eu personal mi-am cumpărat o brățară care-mi măsoară pașii și îmi analizează somnul, apoi mă trezește la ora ideală. Asta o să te motiveze să faci mai mult sport.

Exerciții, în public

10. Scări. Alege scările în loc de lift. Alege să fii una din cele 40 de persoane la metrou care nu alege scara rulantă. Sunt cel mult 40 de scări până sus, nu o să mori de inimă.

11. Mergi o stație (sau mai multe) pe jos. De foarte multe ori aleg să merg pe jos o stație, adică să cobor cu o stație mai devreme și să merg pe jos. Mersul pe jos face piciorul frumos.

12. Plimbarea de seară. Seara înainte de culcare îmi place să mă plimb pe afară, pentru că îmi calmează mintea și mă ajută să am un somn liniștit, în plus de asta fac și mișcare.

13. Alergat. S-ar putea să-mi spui, alergatul nu este pentru oameni foarte ocupați și o să te contrazic. Nu trebuie să alergi în parc, poți să alergi 10 minute în jurul blocului. Fă asta în fiecare dimineață și observă cum ziua ta se schimbă.

14. Bicicleta. Alege să mergi cu bicicleta până la muncă. Dacă este prea departe, poți alege o bicicletă de oraș, care o să te ajute să pedalezi la o intensitate normală și să ajungi la job cu hainele uscate.

15. Renunță la mașină pentru câteva zile și pur și simplu alege să te duci la muncă cu metroul sau transportul în comun. Cel mai probabil o să realizezi că mașina nu este chiar atât de necesară, în unele cazuri și o să faci și mai multă mișcare.

16. La ce etaj stai? La 3? Atunci de ce mai iei liftul. Alege scările și la urcare și la coborâre. Așa mai punctezi o rundă de mișcare.

17. Explorează orașul în weekend. În loc să te duci în aceleași locuri, ia la pas orașul. Eu am mers zilele trecute în jur de 17.000 de pași, asta înseamnă 13-14 km, doar pentru că am vrut să mă plimb și să văd locuri în care nu am mai fost.

18. Tot în weekend alege să închiriezi o bicicletă și să dai o tură de parc. Sau cu rolele. Sau cu trotineta. Sau cu orice. În loc să te duci  la o terasă sau în mall, așa cum văd că fac mulți oameni în weekend, alege să te plimbi și să duci o viață activă.

Dacă ești un om ocupat acum nu mai ai nicio scuză. Construiește-ți un mediu care să-ți permită să faci mai mult sport și totul o să vină de la sine. Dacă vrei mai mult poate te interesează provocarea de mai jos.

Vrei să ai un corp de invidiat fără un abonament la sală?

Consider că se poate să ai un corp frumos fără să plătești 120 de lei pe lună pe un abonament la sală. Eu alături de doi antrenori personali cu o experiență de ani de zile te vom învăța ca timp de 30 de zile să pui bazele unei vieți sănătoase cu ajutorul unor exerciții fizice pe care le poți face în casă.

Acestei provocări s-au alăturat aproximativ 200 de persoane. Ne vom organiza pe echipe de responsabilitate și împreună ne vom motiva să facem sport zilnic, urmând exercițiile pe care o să le primești în materiale.

Acceptă provocarea de 30 de zile! Apasă aici!


PS: Dacă ți-au fost de folos aceste exerciții distribuie acest articol prietenilor tăi printr-un share pe Facebook!


Viewing all articles
Browse latest Browse all 13

Latest Images